pe care inițiatul a dăruit-o cu nonșalanță
celui care nu știe nimic
nici măcar să urce scările

liniștea nu este o virtute tinere domn
ci o experiență de zeci de ani
iar motivul pentru care nu îți vorbesc foarte adânc în pământ
este că
nu ești încă pe deplin conștient cum să îți folosești
mâinile acoperite cu plumb

teama de radioactivitate este numai la voi tinerii
voi ăștia care ar trebui să fiți educați
să vă stăpâniți genunchii înaintea tăcerilor noastre
și cum eu sunt cel care tace băiete
tu ești întotdeauna cel care nu știe să asculte sub nicio formă că
viața nu este o farfurie albă

automobilul se rostogolea pe autostradă
între tăcerile criticului și vântul care intra nebunește din subterane
tulburând privirea înfundată în substanță
și mâinile neformulate ale domniei sale
rotunjind fără niciun conținut
lumea de la capătul țigării

o zdruncinătură
și universul fără cuvinte al dascălului a prins viață
ce faci tinere?
vrei să ne trimiți pe lumea cealaltă?!
nu domnule
cineva a aruncat o gură în asfalt
nu am reușit să evit și cred că a intrat un canin în roata mea
hm…
dacă nici mușcăturile aruncate pe autostradă nu poți să le eviți
cum ai putea să mai ai pretenția de a avea un strop din absența mea?
locul tău ar trebui să fie afară în vânt
cu un baston alb în mână
cu un baston alb să lovești până la sânge gurile
născute sau nou-născute
aruncate sau pierdute din bun simț pentru monștri
ești doar o urmă
jupuită din viul imediat al unui ins născut la sfârșitul unei cărți
pe care de altfel
am mărturisit-o tuturor onoratelor dumneavoastră tăceri
este cea mai guralivă carte din lume
cu o mamă incredibil de prost scrisă
și cu un first born care
se joacă cu focul lângă marele nostru cer

și după ce ți-am gesticulat toate aceste adevăruri
tu ți-ai permis să-mi tulburi tăcerea
cu gurile tale pierdute în asfalt?
răcanule!